Arhiva
Primul „rod” al sperantei…
Dupa un timp de pesimism, a venit timpul si pentru putina speranta… insa nu pentru mine, daca nu e pentru mine macar sa o dau altora. Am trecut deci la actiune… Rezultatul ?! … 😛 15 ciocolate…
Sa explic… cineva nu avea nicio speranta… si i-am oferit, m-am zbatut mult sa il fac sa spere, in final am reusit… cu ajutorul unui pariu…
Dar… mie cine imi ofera sperante ?
Se pare ca unii mai iau si tepe… :P
Cand mi-am creat blogul, din multe dorinte, mi-am pus una (zic eu mai importanta), am dorit sa fac din el o mica lume… o mica lume unita, in care sa fie prezenti oameni diferiti, cu idei diferite insa oameni plini de respect si de politete. Asa ca uneori voi fi nevoit sa mai fac unele “razii” :D. De exemplu ieri a picat cinve in plasa… Nu ii dau numele nu merita s ail rostesc… insa cica era psiholog. I-am cerut ajutorul, mi-a intins o mana… doar ca a rretras-o exact cand nu puteam face altceva decat sa ma duc la fund. As putea sa continui, dar ma opresc aici (parka eu vorbeam de respect) De azi insa nu mai pun nimic la inima… nu are rost, chiar ma bucur, pentru ca blogul meu s-a mai purificat putin. Celor care inca mai poposesc aici le multumesc din sufet… sa facem o lume mai buna, cu mai mult zambet… 😀 😀 .
PS Tin sa-ti multumesc foarte mult pentru ca ieri ai fost alaturi de mine ( nu-ti spun numele pentru ca stiu ca nu iti face placere)
Presentiment ?!
Din o sumedenie de lucruri care ma cutremura, voi incerca sa vorbesc despre unul. E vorba de increderea oarba pe care prietenii, sau cei apropiati o au in tine. E cam ciudat…, parca nu ai voie sa gresesti, parca nu poti gresi, orice greseala aduce o dezamagire… si cat de dureroasa e dezamagirea! Vara trecuta am dat examenul pentru permis, invatasem foarte mult il doream din suflet, am pierdut cateva nopti sa reusesc din prima. Insa pe drum m-au schimbat nenumaratele increderi pe care mi le adresau prietenii si cei de langa. Mi-am luat inima in dinti si l-am picat… Eu am vrut sa pic, doream sa demonstrez ca sunt si eu om, ca pot gresi si eu. Oricum nu era o mare pierdere, oricum aveam un prieten la politie care imi putea fi de un real folos. Astazi ma felicit pentru decizia luata atunci si sunt destul multumit… cam atat despre incredere, doar ca uneori simt in mine o forta nebuna, simt o putere nelimitata, mi se prezinta un plan maret si ceva extrage cu forta din mine o ruga… :”Doamne, ajuta-ma sa devin un om mare”, e o simtire pe care nu o pot exprima in cuvinte si de aceea sincer imi pare rau as vrea sa v-o prezint dar nu pot… sa fie oare un presentiment?!
Viata e frumoasa…
Ultimele suflari ale pesimismului din mine… 🙂
O luna…
Micutul meu blog a implinit azi o luna… plina de bucurii. Tin sa multumesc celor care poposesc pe aici, va doresc si voua sa aveti parte de ce va doriti.
Ah!… era sa uit. Chiar par a fi un pesimist incurabil??? Chiar asa par din ceea ce gandesc? Spun pentru ca asa mi-a zis cineva… 😦
O noua intrebare…
Am citit nu cu mult timp in urma intr-o carte o intrebare care inca ma macina…
De ce Dumnezeu a creat o creatura asa de imperfecta lipsita de putere de farmec si de maretie?
PS: Raspunsul meu va veni un pic mai tarziu… 😛
O scanteie de speranta…
Am fost dezamagit de lume, de modul in care a fost creata… am vrut sa devin ateu, era imposibil ca Dumnezeu sa dea atata suferinta… pentru ce? pentru ce cutremure? pentru ce copii abandonati???
Am fost dezamagit de inalte fete bisericesti… am vrut sa devin deist… asa trebuie sa arate un preot adevarat?
Am fost dezamagit de oameni, de cei de langa mine… am vrut sa fug sa ma ascund de lume…
Am fost dezamagit de mine, vream sa pun capat vietii… dar a aparut o scanteie de speranta, sa-ti opresti viata inseamna sa fi un las, vreau sa demonstrez ca nu sunt.
Detest…
Detest, sau mai bine zis urasc, urasc profesorii de filozofie care nu o pun in practica si se multumesc doar sa o predea. Pacat, acestia provoaca sacrilegii Adevaratei Filozofii.
Detest parazitii, adica pe cei care se bucura pe seama a ceea ce fac altii… (aici ma refer la colegii mei si ma mai felicit o data ca nu am spus inca nimanui de blog, pentru ca asa nu are cum sa ma cunoasca niciunul)
La donat sange…
Nu cu mult timp in urma, am fost sa donez sange pentru un prieten. Nu mai fusesem niciodata si de aceea aveam o oarecare teama, o teama de necunoscut… in fine. In aceasta asa zisa „expeditie”, m-au frapat ingrozitor doua evenimente. In primul rand m-au frapat rudele acelora care aveau si ei nevoie de sange… cerseau sange, disperati intrebau in dreapta si in stanga de „lichidul rosu al vietii”. Ma gandeam totusi cati oameni nu ar putea sa vina sa doneze putin… Un alt eveniment, sau mai bine zis a fost vorba de o persoana, o asa numita doctorita de care imi este sila sa imi amintesc. Am fost conectat la aparate, insa dupa putin timp ma cuprinsesera ameteli si imi venise rau. M-am adresat doctoritei de la care insa am primit un raspuns care mi-a agravat starea:”Gandeste-te la o domnisoara frumoasa… Sa-ti aduc una?”, si contiuna sa-mi prezinte diferite descrieri pline de dezgust. Inca ma mai intreb asa se vindeca acum in spitale?… sau poate eram cobai pentru un nou experiment… sau poate e criza….
Un nou sens 