Prima pagină
> 1, bloguri, bloguri bune, dezamagire, Filozofie, ganduri, Iad, nou, pareri, viata > Despre cum se poate transforma o iubire de mama intr-o crima…
Despre cum se poate transforma o iubire de mama intr-o crima…
Cam greu, am stat mult timp sa ma gandesc daca il voi scrie sau nu… acest articol s-a nascut in urma unei discutii cu o anumita persoana, care spunea „a nu-ti invata copilul sa se descurce si fara tine e crima”, deci atentie la mame, referitor la copii, poate ca mai tarziu anumite drame traite te vor face sa gandesti un pic mai diferit… 😀 si referitor la mame unele poate gresesc din o iubire prea mare… deci o iubire prea mare poate duce la o crima… deci nimic pe pamant nu poate fi dus la extrem… exact ca virtutea dupa cum o prezinta Aristotel… e mijlocul dintre doua vicii, de care sa fie vorba aici ?
Reclame
Categorii:1, bloguri, bloguri bune, dezamagire, Filozofie, ganduri, Iad, nou, pareri, viata
“a nu-ti invata copilul sa se descurce si fara tine e crima”… Nu e crima! Vezi tu, chestiile astea le vei intelege, de fapt le vom intelege, atunci cand vom fi parinti. Noi acum nu putem gandi prin prisma parintilor. Nu stim cum e sa ai un copil caruia sa ii dedici propria viata. Eu abia astept sa am un copil. Imi doresc doi, baiat si fata. Oricum mai e ceva vreme pana atunci.
Noi nu intelegem de ce sunt atat de protectori, nu intelegem de ce uneori sunt chiar sufocanti atunci cand ne strang sub aripa lor. Ca mai sunt ei agasanti uneori de simtim ca innebunim cu ei, asta e tot una dintre „calitatile” parintilor.
In viata, vine si un moment cand trebuie sa ne desprindem de ei, si ei de noi. Atunci va fi un nou inceput pentru noi, chiar si pentru ei, deoarece traiesc alaturi de noi. Iar aceasta desprindere te doare, chiar fara sa vrei. Mereu o sa ramanem „puisorii” lor, chiar si cand vom avea 40 de ani.
Unele drame intradevar te fac sa gandesti mai diferit. Orice hop din viata te face sa gandesti mai rational.
Si da, o iubire prea mare poate duce la o crima, in sensul figurat.
In fine, hai ca am batut campii prea mult. :)) Nici eu nu mai stiu ce vreau sa spun de fapt.
AM INTELES MULTUMESC PENTRU SFAT 🙂
iubirea pentru propriul copil nu poate fi limitata, incadrata intr-o anumita masura „trebuie sa-l iubesc atat si nu mai mult”… nu exista asa ceva cand ai un copil… te uiti la el si ti-e clipa de clipa sufletul napadit de-o iubire infinita… important e sa stii sa-l inveti sa faca diferenta intre bine si rau… sa stii sa-l inveti toate astea, cu iubire…
n-am auzit niciodata ca prea multa iubire poate sa dauneze unui copil in schimb stiu, sunt sigura, ca ceea ce poate sa dauneze e o prea mare dorinta de-a face din micul pui de om un copil perfect…
poate.. 😀
dar o iubire prea mare care nu te lasa sa suferi… poate ca e o crima..
o iubire care nu te lasa sa suferi? nu inteleg ce vrei sa spui… o iubire care te face sa suferi… poate nu e iubire, e obsesie…
nu era vorba de „iubire”in general,ci de cea parinteasca…care nu doar rasfata,ci invata copilul sa fie pe picioarele lui,care ingrijeste,dar nu scuteste copilul de toate necazurile….
multumesc :d
ai explicat mai clar ce vream sa afirm…
nu cred…e vorba de o iubire care sa nu te lasae sa suferi, o iubire de mama care nu te lasa sa suferi, face totul pentru a nu te vedea suferind
Poate ca asta deja nu mai e iubire. E e un grad de adorare mult peste limita superioara. A adora inseamna a iubi in cel mai inalt nivel fara limita, a idolatriza, a venera, a diviniza.
poate… 😀
…şi eu am urât-o pe mama!
SINCER NU O URASC…crede-ma 🙂
Eu o iubesc pe mami meu..si ii multumesc pentru tot ce m-a invatat si pt tot ce a facut pt mine
si eu la fel 😀
PENTRU TOTI CARE CITESC… ACEST ARTICOL S-A NASCUT IN CADRUL UNEI DISCUTII NU E VORBA DE MAMA MEA, DOAMNE FERESTE! 🙂
he, he, he,
ai ajuns să dai explicaţii…
…eu încă n-am ajuns să dau titluri aşa de bune ca tine.
deci… ??? cu ce am gresit???
alo,
a zis cineva de vreo „greseală” !?!
😀
nu…
oricum nu cred k tu nu poti sa dai explicatii… 🙂
CONSIDER CA ESTE EXTREM DE IMPORTANT CA MAMA SA FIE CEA MAI BUNA PRIETENA A COPILULUI EI!
Atunci nu vor exista „greseli criminale” in educatia data.
Totul discutandu-se cu calm, cu dragoste, copilul, adolescentul, va avea propriile experiente de viata, dar este alegerea lui daca „va da cu capul”, sau nu. 🙂
nu cred k tine de alegerea lui oricum va da cu capul :d
Eu am reusit „sa nu dau cu capul”, ascultand de sfaturile mamei!… 🙂
Nu stiu daca functioneaza intotdeauna, ( DEPINDE MUUUULT DE MAMA PE CARE O AI! ) 😉
Cred ca ni se pare ca pierdem ceva din personalitatea noastra si atunci parca simtim nevoia sa facem noi cum credem ca este mai bine chiar daca aceasta inseamna suferinta, esec, …dar este experienta noastra! 🙂
SI SUNTEM FERICITI CA NE PUTEM ARATA VICTORIA SAU SA NE ARATAM RANILE1 😛
Depinde mult de mama pe care o ai, in fata mamei mele crede-ma m-as pleca pana la pamant… 🙂
e vorba de iubirea dusa la absurd care se transforma in „crima”, deoarece se pierde suferinta cu supremul ei rol educativ…
PERSONAL M-AS BUCURA MAI MULT SA-MI ARAT RANILE… NICIODATA VICTORIA ORICE VICTORIE TE DARAMA… TE CREZI BUN, IN SCHIMB O RANA SE VINDECA, SE CICATRIZEAZA MEREU ITI VEI ADUCE MINTE DE EA, SI NU VEI MAI REPETA GRESEALA… CEL PUTIN NU IN ACEEASI MASURA… 😀
Daaaaa, nimic ceea ce iese din sfera normalului nu poate aduce ceva benefic…. 😦
DE ACEEA ESTE NEVOIE DE MULTA INTELEPCIUNE, IN EDUCATIA UNUI COPIL ❗
asa e
de aceea nu ma bag in educatia copiilor…