Prima pagină > 1 > Pana unde duc „placerile” noastre?

Pana unde duc „placerile” noastre?

Omul doreste mereu mai mult, vrea ca ceea ce ii se cuvine sa creasca mereu… mereu… mereu, ajungem astfel sa ne punem intrebarea:”Pana unde duc totusi placerile noastre?” Daca am lua o ata si la un capat am pune neplacerile, iar la celalalt capat am pune placerile spre care tindem, ne-am da seama ca dorim intotdeauna ca placerile sa fie cat mai mari si cu cat „ridicam” ata „placerile” se schimba si ele… Ajungem astfel ca acelea care erau pentru noi „placeri” sa se schimbe in „neplaceri”. Dorim placeri cat mai mari si cat mai durabile cu toate ca ne pierdem in ele.

Uneori simtim nevoia de a reveni la bucuriile mici, dar oare mai putem ajunge? Cum?

Anunțuri
Categorii:1
  1. Mai 3, 2010 la 1:48 pm

    „Placerile” noastre nu duc nicaieri inafara de unde le lasam noi sa se duca.

    E in firea umana sa isi doreasca mai mult. Pana aici, nu e nimic rau… Problema e ce fac unii prin dorinta de mai mult.

    Unii uita sa se bucure de alte placeri mai mici, sau uita sa se bucure alaturi de oamenii din viata lor… tot cautand.

    Altii folosesc cai gresite in a obtine acea alta fericire, dorinta, placere.

    Mereu ne putem intoarce… nu exista cum… daca ne intoarcem cu adevarat la ele, ne vom bucura si de acele lucruri mici. Problema e ca oamenii nu stiu sa se intoarca; pretind ca se intorc, dar de fapt cu mintea si spiritul sunt la altceva, nu la bucuriile mici.

    • Mai 3, 2010 la 1:50 pm

      ramane intrebarea: cum ne intoarcem la bucuriile mici? 😦

      • Mai 3, 2010 la 2:10 pm

        Am spus. Nu exista cum ne intoarcem.

        Daca ne intoarcem la bucuriile mici, e imposibil sa nu ne bucuram de ele.
        Problema e ca oamenii se intorc doar fictiv, doar cu intentia… nu se intorc cu adevarata, cu mintea, cu sufletul…

  2. Mai 3, 2010 la 3:19 pm

    deci bucuriile mici nu mai sunt pentru noi? 😦

    • Mai 3, 2010 la 3:48 pm

      Normal ca sunt.
      Daca putem sa ne intoarcem la ele cu adevarat, primindu-le din nou in minte si suflet.

      Sau pastrandu-le acolo indiferent de ce alte dorinte mai mari vom cuceri…

  3. Mai 3, 2010 la 5:20 pm

    Pana in locul de ingropaciune,caci nu ne oprim,nu cedam,nu constientizam…ce e”prea”e deja limita…
    Nu toti au sansa sa-si inceapa viata de la „bucuriile mici”,din nou,ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat…
    Asa ca,grija mare la fiecare bucurie in parte,poate fi unica!

    • Mai 4, 2010 la 5:07 pm

      rar ne amintim ca fiecare bucurie poate fi unica 😦

  4. Mai 3, 2010 la 6:05 pm

    Si totusi micile placeri, bucurii fac diferenta de la zi la alta.Bucuria de a simtii razele soarelui, de a vedea primavara, o ploaie calda, o inghetata pe o caldura mare.
    Dorintele mari se pot percepe si ca un tel, ne tin in viata, in lupta.

    • Mai 4, 2010 la 5:08 pm

      si atunci de ce nu ne intoarcem la bucuriie mici? 😦

      • Mai 4, 2010 la 7:22 pm

        pentru ca suntem prea ocupati de a ajunge la cele mari si uitam de cele mici:(

  5. Mai 4, 2010 la 10:27 am

    Nu cred ca trebuie sa revenim la micile bucurii pentru ca avem parte de ele in fiecare moment numai ca nu stim sa le recunoastem sau sa le apreciem.

  6. Mai 5, 2010 la 2:49 am

    @ coyotelie Eh… din pacate asa e 😦

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: