Cum am ajuns sa il iubesc pe Dumnezeu…
Cineva a decis sa ma nasc intr-o familie, in care parintii m-au iubit foarte mult. Totusi, cu durere in suflet spun:”Parinti mei, m-au iubit prea mult”. Nu vreau sa fiu inteles gresit, imi iubesc nespus parinti care se sacrifica enorm pentru mine… si totusi parca m-au iubit prea mult. Aici insa nu vreau sa vorbesc despre iubirea parintilor ci despre iubirea fata de Dumnezeu.
Din cauza vietii, din cauza complacerii mele in ceeea ce-mi oferea viata, am pierdut iubirea pentru Dumnezeu. Am pierdut-o, insa acum dupa ce am regasit-o spun sincer:”Nu imi pare rau de pierderea ei”. Bucuria regasirii, o regasire exact in momentul in care te asteptai mai putin, nu poate fi descrisa in cuvinte. Revin… Iubirea pentru Dumnezeu a ramas pierduta, pana intr-o zi cand… am inceput sa iubesc. Cand am inceput sa iubesc nu un Dumnezeu ci o alta „viata”, o fiinta. Aveam nevoie de ea. Cautam ca un nebun iubirea pentru Dumnezeu. Citeam necontenit,intrebam mereu in dreapta si in stanga ce inseamna ca iubesti? Cum simti iubirea?… totul pana in acea zicand am inceput sa iubesc. O iubeam, o iubesc… Iubirea mea insa, cerea absenta granitelor, asa ca am ales alt drum. Decizia mea poate ca durut-o, poate ca o doare… Ea citeste aceste randuri si e singura care ma poate intelege. >:D<
Am ales deci iubirea pentru Dumnezeu. Pe El am inceput sa il iubesc. Iubirea mea nelimitata poate ca ar fi durut-o asa ca am ales alt drum…
*** **** ****
Ea: Sa inteleg ca iubrea pentru mine va inceta, nu?
Eu: Nu, nu va inceta niciodata. Ea este ca o treapta spre iubirea pentru Dumnezeu, dar este o treapta pe o scara rulanta care va urca necontenit spre cer. Iubirea pentru tine va creste o data cu iubirea pentru Dumnezeu… >:D<
PS: Sa fie fictiune?
Un posibil subiect pentru un viitor roman 😛 . Cum ar iesi?
Un nou sens 
Foarte frumos raspunsul tau din finalul articolului. Ea ar trebui sa fie incantata, fericita, emotionata.
Multumesc. Ea… nu stiu daca e nici incantata, nici fericita si nici emotionata, si mi-e si „teama” sa intreb…
Dacă iubeşti cu adevărat pe cineva, îl laşi să plece!
Adica…
astept romaul! Zic ca ar iesi perfect!! Sa tin pumnii?! 😀
Mai trebuie sa traiesc putin inainte de a-l scrie… sunt prea tanar
wtf? pana la urma pe un articol pe bune? adica real sau…cat despre iubire, nu cred ca as putea sa-l iubesc mai mult pe dumnezeu decat pe EL. Nu simt zeitatea, o stiu doar existenta. Ma rog,e o adevarata polemica…trebuie sa simt ca sa iubesc, eu nu pot sari in gol…
Cred ca… trebuie sa o si simti…
„Eu va spun: pe oricine Ma va marturisi inaintea oamenilor il va marturisi si Fiul omului inaintea ingerilor lui Dumnezeu;
dar cine se va lepada de Mine inaintea oamenilor va fi lepadat si el inaintea ingerilor lui Dumnezeu.”
(Luca 12: 8,9)
Pentru faptul ca spui ca-L iubesti pe Dumnezeu, te felicit pentru ca multora le este rusine sa o faca!
In legatura cu fata pe care o iubesti si la care ai renuntat nu prea am inteles ce ai vrut sa spui?!
Daca vrei poti fi mai explicit, daca nu, oricum Dumnezeu trebuie sa ocupe primul loc in viata noastra! 🙂
Numai ganduri bune pentru tine!
Mai explicit? Cat de explicit sa fiu? 😦
Nimeni nu poate concura cu Dumnezeu….si,pana la urma,de ce ar face-o?
Bucura-te de fiecare moment si pastreaza ce trebuie pastrat,taieste din plin si bucura-te,caci multi n-au parte de atata iubire!!!
🙂
Am sa incerc sa ma bucur 😀
Nu e o concurare cu Dumnezeu… e imediat dupa Dumnezeu… 😛
N-am parte de atata iubire din partea cui? 😦
Altii nu au,nu tu 😛
Sa inteleg ca e fictiune sau nu? 🙂
sa intelegi ca… nu!
Atunci n-am ce zice,ai redat foarte frumos si ai ales si melodia potrivita.Bravo pentru acest post si pentru felul cum iti iubesti parintii.
Din punctul meu de vedere nu poate exista dragoste fara sa stii sa Il iubesti. Nu ajungi sa atingi fericirea, nu ajungi sa apreciezi, nu ajungi sa intelegi…Mi se pare imposibil sa fii genul de om care se inchina la pietre dar sa pretinzi ca iubesti. Daca nu Il iubesti pe El instinctul firesc de idolatrizare se indreapta catre persoana de langa tine: un el sau o ea. El sau ea pot oricand de langa tine dar Dumnezeu va fi intotdeauna langa tine („EL este Iubirea”).Iubindu-L pe Dumnezeu (iubire de natura intangibila) sentimentele tale pentru el sau ea capata cu totul alt sens. Pentru tine iubirea devine o corporalizare a iubirii pentru D-zeu…
Eu deocamdata nu pot sa Il primesc..mi-e teama de atata iubire, de faptul ca voi ajunge sa inteleg si sa apreciez…
*pot oricand sa plece…sry
eu imi iau inima in dinti… si incerc. Poate ca voi reusi. Am o gramada de motive sa cred…
@Rodica sa inteleg ca eu am… de la cine? 😛
De la cine stii tu ca ai,ca doar fiecare le stie pe ale sale…;sau nu?
>:D<
@iana MULTUMESC…
Pot spune ca am trait ceva similar, dar si care m-a marcat pe viata. Acum cativa ani, am avut un prieten care era intr-o permanenta cautare si care nu a fost in totalitate sincer cu mine. El stia de la inceput in ce directie o ia, iar eu am intuit ceva si i-am spus temerile mele, dar el m-a incredintat ca ma insel. Si, totusi si-a urmat calea si a ajuns la manastire. Iar discutia finala dintre noi doi a fost destul de asemanatoare cu finalul postului tau.
L-am inteles, si pentru ca-l iubeam prea mult, nu l-am impiedicat sa-si urmeze destinul, dar a fost ingrozitor de dureros, pt ca nu te poti pune cu dragostea pentru Dumnezeu. De unde este, sunt sigura ca se roaga si pentru mine.
imi pare rau pentru tine… Insa ma bucur daca mai e cineva ca…
Acum ai înţeles ce înseamnă „dacă iubeşti cu adevărat îl laşi să plece”?
Despre asta este vorba în ceea ce ţi-a scris Happy girl.
Am inteles…
Pana la urma „dumnezeul” adevarat e cel pe care il gasim noi, cautandu-l.
Nu cel care ni se serveste pe tava de la nastere, prin educatie sau mediu.
Chiar daca in final va avea acelasi nume si aceeasi forma, noi trebuie sa fim cei care il gasim, in sufletul nostru, nu trebuie sa il gaseasca altii pentru noi si sa ni-l prezinte.
POi tocmai trebuie sa il cautam. Cu ce altceva ne ocupam timpul?
Lucruri cu care sa se ocupam timpul sunt destule…
Important e sa le gasim pe cele importante.