Neputinciosul…
-Dan, acestia sunt ultimii bani pentru paine, nu mai avem nimic. Maine toti vom muri de foame. De cand cu accidentul tau… de cand ai ramas fara maini, avem numai probleme cu banii. Ce facem? Amandoi trebuie sa renuntam la mancarea pe seara aceasta, ca ei sa aiba. Esti tatal lor, gandeste-te la o solutie, nu-tie mila de ei?
Venise in fata mea cu aceste cuvinte. Iata-ma singur acum, neputincios, am ramas fara maini de 2 ani de zile, de atunci nu am mai putut face nimic. M-am rugat fara oprire, Dumnezeu insa nu ne ofera banii din senin, trebuie sa facem si noi ceva pentru a-i dobandi. Dar eu ce as putea face? Fara maini… M-am ridicat cu ajutorul fiului cel mic, care ma privea cu o fata atat de inocenta, pe chipul lui era un zambet. Oare stia ce va urma? Am iesit din casa si am inceput sa ma indrept spre biserica, sa spun sincer, aici in tacere luam cele mai bune decizii, aici niciodata nu m-am simtit singur, ciudat e ca aici niciodata nu era un om, insa eram mereu plin, simteam o prezenta nebuna, prezenta pe care nu am simtit-o niciodata in cercul prietenilor mei. Ce-i drept e ca cu toate ca avem zeci sau sute de prieteni, nimeni nu este mai „prieten” decat cel care este in tine. Am ajuns aici la biserica unde am stat aproape o ora, nu stiam ce sa fac. Ce decizie sa iau? Nu ma simteam bun de nimic, eram fara maini.
Dupa un timp o idee s-a trezit… acum stiu ce voi face, nu stiu daca este sau nu o jignire adusa lui Dumnezeu… Ma voi vinde, voi merge acum la spital, si voi vinde din mine bucata cu bucata, si asa nu sunt bun de nimic. Sper sa fiu inteles. Nu vreau nicidecum sa mor, nu e o sinucidere, iubesc la nebunie viata, dar iubesc si mai mult daruirea… Ce-i drept copii poate vor suferi de lipsa de iubire, dar la fel de importanta pentru ei este si hrana, oare altii nu vad asta? Sa stii… nu imi este teama de judecata lui Dumnezeu, El m-a inzestrat cu tot ceea ce posed, cu tot ceea ce este doar al meu, insa eu acestea le daruiesc, le daruiesc atat celor care sunt aproape de moarte, cat si copiilor mei, care maine vor avea pe masa bucate alese, fara ca sa banuiasca ceva… voi fi uitat de lume, nimeni nu va stii nimic. Te asigur 😉
Un nou sens 
ce trist, ce induiosator, ce alegere… 😦
totul pentru copii lui.
k… da, e o incercare literara 😛
merge sau nu? 😛
daca ii si picioare va merge ;))
adica?!
e un fel de a spune. Incercarea ta literara va prinde cu siguranta la public.
Chiar poti face ca nimeni sa nu stie nimic? cum poti fi atat de sigur?
este o incercare literara… asa a spus el , nu eu. Intreaba-l pe el
da…cum de am putut uita? oricum semanati atat de bine asa incat ar trebui sa ma scuzi pt greseala comisa…
ti s-a parut…
Dar nu degeaba 😉
adica…?!
Pai poate nu a fost intamplator ceea ce mi s-a parut
poate…
Am sa vorbesc doar despre situatie….decizia lui e de inteles,nu de acceptat!
Despre situatie… normal 😀
Interesanta incercarea ta literara insa cam trista. Ceva cu happy-end nu ai?
pai… 😀 sa vedem mai incolo 😛
Bine,o sa astept ceva mai vesel. 🙂
peste un an, doi…. zece… cine stie? 😛
problema e ca… ce e happy-end nu e atat de profund… 😀
Buna asta 🙂
Sper ca nu peste 10 ani:)
Adevarat,poate ca nu e la fel de profund sau poate da,depinde de felul cum stii sa transmiti o anumita stare.
asa e 😉
Dragul mamii, solutia gasita nu e cea mai buna, iti propun sa intrebi cititorii tai ce solutii vad ei, privind acest caz literar sper.Nepuntinciosul va trebui sa aiba incredere ca maine e o alta zi. Cu ganduri bune.
Multumesc… si cam ce solutii aveti dumneavoastra? 😀
Foarte emotionat povestea 🙂 Cred ca este nevoie de o putere de sacrificiu enorma ca sa poti face asa ceva 😀
asa e… 😉
offf, Doamne!
noroc cu legislatia general valabila in lume, altfel cine stie cati nu si-ar fi vandut viata in momente de neputinta! deci…cu neputinta un asemenea gest!
sacrificiul este admirabil, totusi , mostenirea pe care este dator un parinte sa o lase copiilor lui nu este cantitatea de merinde, casele, conturile din banca…ci o lectie dura: cum sa reusesti in viata, iar aceasta lectie nu se poate da in cuvinte ci prin exemplul propriu.Asadar, trebuie sa traiesti, si sa traiesti corect, pentru ca aceia care se uita la tine sa aiba o lectie de viata de neuitat. Moartea…este abandon, lasitate, slabiciune. Sa traiesti inseamna curaj! inseamna sa nu iti fie frica sa lupti!
asa ca…draga tata fara maini, traieste sa iti inveti copiii sa lupte si sa reuseasca ceea ce tu nu ai putut reusi in viata aceasta!
😛
Sunt multi oameni care nu au educatie ,nu sunt invatati sa pretuiascca viata si valorile morale, nu cunosc adevarata insemnatate a vietii! Nu pretuiesc viata ci numai bani si valorile materiale iar cand acestea dispar dispar si ei odata cu ele iar singura solutie pe care o gasesc in ultima instanta este moartea!
Cum poate un om sa gandeasca asa,e diabolic,daca a ramas fara maini nu e vina lui.Acesta actiune este de fapt o scuza sublimitala pentru egoismul si lasitatea lui.Copii au mai multa nevoie de parinti in viata fie ei si fara maini decat de mancare si bani.
S-a gandit cum sa scape mai repede de chinurile lui si a crezut ca va mitui sufletul copiilor sa-l ierte cu bani.Diabolic plan.Sice cauta la biserica ca nu inteleg,ii cerea aprobare lui Dumnezeu sa-si vanda trupul Sau iertare,slaba credinta si minte ingusta.
Oricum diabolic plan
Si alt personaj diabolic e fata lui!Cum poti cere tatalui tau care printr-un nefricit accident a ajuns asa sa-l presezi in neputinta lui sa-l macini si sa-l torturezi in constiinta lui ,fortandu-l sa gaseasca o solutie cand tu ca fica esti in putere si apta pentru orice eu in ultima instanta in locul ei mai repede m-as fi prostituat decat sa-mi fortez tatal aflat intr-o asemenea situatie.
Doua personaje cu o minte ingusta ,egoiste,lase,cu o educatie precara si fara respect pentru viata si frica de Dumnezeu!
Parerea mea!