Prima pagină > ganduri > Divinitatea de care ma tem…

Divinitatea de care ma tem…

Articol la cerere…

Oameni, egali prin sentimente, prin trairi. Toti iubim, toti stim ce este mila,
toti stim ce inseamna sa fii injosit, sa fii inlocuit. Cu siguranta ca si Dumnezeu a simtit aceasta inlocuire.
Ne-a creat pentru a-i aduce lauda, ne-a creat pentru ca era singur. Poate ca a dorit enorm ca omul sa
fie intotdeauna cu gandul la El, alaturi de El.
Dumnezeu a invatat sa fie injosit, Dumnezeu a simtit ce inseamna inlocuirea, din pricina acestor
divinitati.
Cu toate ca suntem constienti ca acestea au si o parte negativa in ele, fiecare din noi isi poate bate pieptul,
iar cand vine vorba de o divinitate de care ma tem, imediat ii fuge gandul… „A mea e asta!”, altii poate
tinzand inspre neputinta, sau gandind intr-un mod mai fatalist isi spun:”Niciodata nu voi putea sa scap de asta…”

Divinitatea de care ma tem… si totusi suna ciudat, dar real. De obicei daca ma tem de ceva ma feresc,
aici de ce nu e la fel? Daca ma tem de ce nu pot spune:”Stop!” Sunt constienta de existenta multor divinitati care nu ma lasa, de care cred
ca nu pot scapa, de care cred ca nu voi scapa niciodata.
Cel mai tare ma tem de Dumnezeu, ma tem ca se poate ca eu sa il percep pe Dumnezeu intr-un mod gresit. Dumnezeu nu e cel care „bate”.
Dumnezeu plange impreuna cu mine de fiecare data cand gresesc si cand imi pare rau, Dumnezeu plange de fiecare data cand cineva drag mie
sufera. Imi e teama ca modul meu de a-L percepe pe Dumnezeu e diferit, imi e teama ca voi ajunge dincolo si acolo, cand il voi vedea, imi
va fi rusine, acolo ma voi gandi ca puteam sa ma comport altfel, daca mi-as fi dat seama de la inceput ca plange impreuna cu mine poate
ca nu as fi plans atat, daca as fi vazut ca il doare enorm cand gresesc, as fi pus stop, m-as fi oprit.
Peste toate acestea raman un sadic, inca nu pot sa renunt la nimic, poate ca nu doresc, poate ca orice divinitate isi are rostul. Inainte
cand oamenii construiau hartile, in locurile necunoscute scriau „loc necunoscut”, atribuind acelei asezari diferite imagini fantastice
asta pana cand cineva ajungea sa cunoasca acel loc si sa dovedeasca ca toate caracteristicile erau mincinoase. Suntem prea mici, si prea
neintelesi intr-o lume atat de mare.

Si din nou, stiu ca divinitatile de care ma tem creaza suferinta, iar eu nu ma las….

Semneaza… un sadic

dvinitate cu sens de viciu… neputinta…

Anunțuri
Categorii:ganduri
  1. Septembrie 24, 2010 la 6:24 pm

    Nu pot sa spun ca sunt foarte religioasa, dar articolul asta m-a lasat fara cuvinte…:-<

  2. Septembrie 27, 2010 la 7:19 pm

    Sincer, nu cred ca cel care a scris acest text este un sadic, care pe de-asupra mai zice ca se si teme!?
    ……………………………………………………………………………………………….
    NU cred ca trebuie sa ne temem de divinitate [decat daca avem motive de-a ne teme intr-adevar!]

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: