Arhiva
Neputinciosul…
-Dan, acestia sunt ultimii bani pentru paine, nu mai avem nimic. Maine toti vom muri de foame. De cand cu accidentul tau… de cand ai ramas fara maini, avem numai probleme cu banii. Ce facem? Amandoi trebuie sa renuntam la mancarea pe seara aceasta, ca ei sa aiba. Esti tatal lor, gandeste-te la o solutie, nu-tie mila de ei?
Venise in fata mea cu aceste cuvinte. Iata-ma singur acum, neputincios, am ramas fara maini de 2 ani de zile, de atunci nu am mai putut face nimic. M-am rugat fara oprire, Dumnezeu insa nu ne ofera banii din senin, trebuie sa facem si noi ceva pentru a-i dobandi. Dar eu ce as putea face? Fara maini… M-am ridicat cu ajutorul fiului cel mic, care ma privea cu o fata atat de inocenta, pe chipul lui era un zambet. Oare stia ce va urma? Am iesit din casa si am inceput sa ma indrept spre biserica, sa spun sincer, aici in tacere luam cele mai bune decizii, aici niciodata nu m-am simtit singur, ciudat e ca aici niciodata nu era un om, insa eram mereu plin, simteam o prezenta nebuna, prezenta pe care nu am simtit-o niciodata in cercul prietenilor mei. Ce-i drept e ca cu toate ca avem zeci sau sute de prieteni, nimeni nu este mai „prieten” decat cel care este in tine. Am ajuns aici la biserica unde am stat aproape o ora, nu stiam ce sa fac. Ce decizie sa iau? Nu ma simteam bun de nimic, eram fara maini.
Dupa un timp o idee s-a trezit… acum stiu ce voi face, nu stiu daca este sau nu o jignire adusa lui Dumnezeu… Ma voi vinde, voi merge acum la spital, si voi vinde din mine bucata cu bucata, si asa nu sunt bun de nimic. Sper sa fiu inteles. Nu vreau nicidecum sa mor, nu e o sinucidere, iubesc la nebunie viata, dar iubesc si mai mult daruirea… Ce-i drept copii poate vor suferi de lipsa de iubire, dar la fel de importanta pentru ei este si hrana, oare altii nu vad asta? Sa stii… nu imi este teama de judecata lui Dumnezeu, El m-a inzestrat cu tot ceea ce posed, cu tot ceea ce este doar al meu, insa eu acestea le daruiesc, le daruiesc atat celor care sunt aproape de moarte, cat si copiilor mei, care maine vor avea pe masa bucate alese, fara ca sa banuiasca ceva… voi fi uitat de lume, nimeni nu va stii nimic. Te asigur 😉
Sa ne luam dupa insecte? :P
El: Eu, chiar ma intreb de ce uneori, nu urmam calitatile insectelor, sau modul lor de a se desfasura…
Eu:Adica?!
El: Adica… daca intr-o zi toti s-ar lua dupa albine… cum ar fi? Albinele care sunt atat de harnice…
Eu:Albine?! Sa ma pazeasca Cel de sus… astea omoara trantorii, nu mi-ar conveni deloc 😛
Sursa foto
Teoriile noastre… faptele noastre?
Un post putin mai diferit… Oare teoriile noastre despre viata, despre ceea ce facem, sunt conforme cu viata, cu exemplul nostru? Uneori putem face cele mai extraordinare teorii, daca nu sunt puse in aplicare de noi, la ce folos? Toate acestea le spune unul care… inca nu a reusit sa faca nimic, dar incearca si vrea 😦
Sfant? …mai bine om
Toată viaţa noastră morală încape aici: între fiul risipitor şi fratele lui. Ne pierdem si ne caim; sau ne pastram si ne impietrim inima. E rau sa nu asculti. Dar e la fel de rau sa stii sa asculti – si sa tii minte.
C. Noica – „Jurnal filozofic”
Lupta cu mine :D
In ultimul timp am scris numai articole triste, am pus numai intrebari stupide… pentru care.. imi cer scuze. Este o lupta cu mine, ceva nu ma lasa sa zambesc. Ce va ma tine, si ma bate la cap ca e mai bine sa fii pesimist, e mai bine fara zambet. Optimismul parca e prea simplu, zambesti, „ta lasi incredintat in mainile Lui” si gata! Trist este ca… inca mai lupt cu cel care doreste pesimismul si rar reusesc sa-l birui. De multe ori nu reusesc si iar cad in „butoaie de melancolie”. E lupta… pentru aceasta, erau posturi cu trenuri, sine, sinucideri (inca nu m-am hotarat sa o tai 😛 , dar nu stiu de ce, parca ma regasesc cand astern pe foi cuvantul moarte)
Intre oameni..
Schimbare….
Sunt in cautare de melodii noi… se pare ca incep sa trec de la trance la altceva… daca poate cineva sa ma ajute cu niste melodii…
Incep sa trec si eu de la melodiile copilaresti… la ceva mai matur 😛 Pana atunci mai las cateva urme de trance… daca nu se supara nimeni…
Ps:”Eu nu stiu sa caut cum trebuie si ma plictisesc repede… de aceea ceer ajutor 😛 ”
Cateva dintre ele… Astept pareri… 😛
Si ca tot se apropie ploaia…
Multumesc 😀
Moartea ca bucurie…
Ea: Ai plange daca as muri?
El : Doar un pic…
Ea: ?! Adica? Sa inteleg ca nu tii la mine….
El : As plange. Normal ca as plange.. dar de ce sa plang daca tu mergi dincolo? Acolo nu ai ce face…. asa ca vei fi mereu langa mine. De ce nu as fi fericit? Aici este distanta….
Ea: ❤
Imaginile vietii…
Uneori plimbandu-te, in singuratatea ta, privind in jur iti este dat sa vezi imagini care sa te frapeze…
Ce poate fi mai frumos decat… plimbandu-te printr-un parc sa vezi inaintea ta pe o banca doi batrani. Un bunic si o bunica, ochii amandurora tradand gandurile lor, privind in aceeasi directie… foarte departe. Bunicul cu mana pe un baston, iar bunica tinandu-se stransa de bratul lui, dorind ca nimic sa nu ii desparta niciodata. Le place aici!!! Acum le place sa stea impreuna…
Amondoi au in fata lor viata care le-a oferit sute de intamplari pe care le-au purtat impreuna, au fost alaturi unul de altul in cele mai grele incercari, dar s-au bucurat amandoi si pentru fiecare rasarit de soare… Acum insa, sunt constienti mai mult ca niciodata ca, unul dintre ei va trebui sa plece primul…
Imaginea este luata de Aici
Cartile dedicate…
Incep prin a spune ca nu „cersesc” nimic. Cam asta mi-a venti aseara in cap, pentru postul de azi… 😛
Banuiesc ca stii…. sau poate ca nu: Sunt innebunit dupa carti!!! Imi place nespus de mult sa citesc. Dintre toate cartile pe care la am (nu prea multe), cele primite de la prieteni, avand pe una din primele pagini scris cu litere de aur: „Pentru ******* cu simpatie, de la…” au o valoare imensa pentru mine. Este ceva sublim, te gandesti ca este o carte din miile de acest fel care iti este adresata doar tie. Ea vine direct spre tine. O carte dedicata nu este niciodata o carte comerciala, ea vine in inima mea, gasind acolo un spatiu imens, un spatiu imens in care pot incapea astfel de carti…
Obisnuiesti sa daruiesti, „sa dedici” carti?
Un nou sens 