Neputinciosul…

-Dan, acestia sunt ultimii bani pentru paine, nu mai avem nimic. Maine toti vom muri de foame. De cand cu accidentul tau… de cand ai ramas fara maini, avem numai probleme cu banii. Ce facem? Amandoi trebuie sa renuntam la mancarea pe seara aceasta, ca ei sa aiba. Esti tatal lor, gandeste-te la o solutie, nu-tie mila de ei?

Venise in fata mea cu aceste cuvinte. Iata-ma singur acum, neputincios, am ramas fara maini de 2 ani de zile, de atunci nu am mai putut face nimic. M-am rugat fara oprire, Dumnezeu insa nu ne ofera banii din senin, trebuie sa facem si noi ceva pentru a-i dobandi. Dar eu ce as putea face? Fara maini… M-am ridicat cu ajutorul fiului cel mic, care ma privea cu o fata atat de inocenta, pe chipul lui era un zambet. Oare stia ce va urma? Am iesit din casa si am inceput sa ma indrept spre biserica, sa spun sincer, aici in tacere luam cele mai bune decizii, aici niciodata nu m-am simtit singur, ciudat e ca aici niciodata nu era un om, insa eram mereu plin, simteam o prezenta nebuna, prezenta pe care nu am simtit-o niciodata in cercul prietenilor mei. Ce-i drept e ca cu toate ca avem zeci sau sute de prieteni, nimeni nu este mai „prieten” decat cel care este in tine. Am ajuns aici la biserica unde am stat aproape o ora, nu stiam ce sa fac. Ce decizie sa iau? Nu ma simteam bun de nimic, eram fara maini.

Dupa un timp o idee s-a trezit… acum stiu ce voi face, nu stiu daca este sau nu o jignire adusa lui Dumnezeu… Ma voi vinde, voi merge acum la spital, si voi vinde din mine bucata cu bucata, si asa nu sunt bun de nimic. Sper sa fiu inteles. Nu vreau nicidecum sa mor, nu e o sinucidere, iubesc la nebunie viata, dar iubesc si mai mult daruirea… Ce-i drept copii poate vor suferi de lipsa de iubire, dar la fel de importanta pentru ei este si hrana, oare altii nu vad asta? Sa stii… nu imi este teama de judecata lui Dumnezeu, El m-a inzestrat cu tot ceea ce posed, cu tot ceea ce este doar al meu, insa eu acestea le daruiesc, le daruiesc atat celor care sunt aproape de moarte, cat si copiilor mei, care maine vor avea pe masa bucate alese, fara ca sa banuiasca ceva… voi fi uitat de lume, nimeni nu va stii nimic. Te asigur 😉

Publicitate

Sfant? …mai bine om

Toată viaţa noastră morală încape aici: între fiul risipitor şi fratele lui. Ne pierdem si ne caim; sau ne pastram si ne impietrim inima. E rau sa nu asculti. Dar e la fel de rau sa stii sa asculti – si sa tii minte.
C. Noica – „Jurnal filozofic”

Disperarea cea mai profunda…

Stai calm(a) 😛 nu e vorba de mine.
Cu ceva timp in urma am auzit disperarea unei mame care m-a frapat:”Nu am fost fericita pe pamant, si nici nu cred ca voi fi fericita intr-o lume viitoare”
Care e disperarea cea mai profunda pe care ai auzit-o?

Nietzsche:”Sa faci din disperarea cea mai profunda, speranta cea mai invincibila”

Cinci ani fara papa Ioan Paul al II-lea

Cu toate ca in acest an comemorarea mortii papei Ioan Paul al II-lea a fost transferata intr-o alta zi, astazi e bine sa amintim ca se implinesc 5 ani de la moartea unuia dintre cei mai mari papi ai omenirii. Un papa impotriva curentului, avand contributii enorme, lasand urme importante in istoria omenirii. Pasii lui inca ii mai cunoasteam si azi… a luptat enorm impotriva comunismului, ne-a transmis de fiecare data maretia pe care tot omul o detine, atat cel sanatos cat si cel bolnav, atat cel care sufera cat si cel care e zambeste… Printre altele amintim: peste 250 de vizite in diferite tari, printre care am fost si noi, o forta extraordinara in a-i aduna in jurul sau pe milioane de tineri…
Un om extraordinar, un exemplu… a plecat. Pleaca ingerii dintre noi, noi cu cine mai ramanem? 😦

Despre excursie…

Ca tot m-au intrebat o multime de excursie… i-a venit timpul. O excursie de care imi amintesc cu drag. Am jucat in ea rolul unui vanator. Am vanat trairi pe care le-am pus in sac, pentru ca acasa sa le rumeg. In orice biserica sau obiectiv turistic in care intram nu ma interesau poze, le pot gasi pe net sau la colegi (in total s-au strans 30 gb de poze), nu ma interesa nici prezentarea pe care o facea ghidul, o pot gasi si in alta parte. Insa peste toate si-a lasat amprenta vizita la papa. Au fost trairi ale caror roade se va vedea in timp, atunci se va vedea daca a fost sau nu reusita… 😀

Am crezut ca e o alta lume, un vis… visul insa a devenit realitate, e o lume fascinanta, mi-o doresc. V-o doresc. A lasat in inima mea trairi ale caror roade se vor vedea in timp…

Ai zambit azi?

Sunt ultimele pagini… urmeaza peste putin timp o calatorie… deci voi lua o pauza pe blog…

Cu putin timp in urma, plimbandu-ma printr-un parc, privirea mi-a ramas atintita asupra unui biet batran, care statea sub un copac si cersea. Arata straniu: picioare invinetite de frig, rani pe care nu le puteai numara, tinand o mana intinsa, abia o mai putea tine. M-am apropiat de el, i-am daruit un neinsemnat ajutor. Si-a ridicat capul, l-am privit in ochi si am incercat sa-mi insusesc propria-i suferinta… numai ca o voce ragusita mi-a zis:
– Ai zambit azi?
(si azi ma gandesc la aceasta lectie. Uneori primim sperante de la cei pe care ii compatimim).

PS: Cei care ma cunosc o vor intelege. Textul e o fictiune…, e o construcite pentru a avea puterea sa daruiesc mai mult zambet… Ai zambit azi?

Viata e frumoasa…

Ultimele suflari ale pesimismului din mine… 🙂

O scanteie de speranta…

Am fost dezamagit de lume, de modul in care a fost creata… am vrut sa devin ateu, era imposibil ca Dumnezeu sa dea atata suferinta… pentru ce? pentru ce cutremure? pentru ce copii abandonati???
Am fost dezamagit de inalte fete bisericesti… am vrut sa devin deist… asa trebuie sa arate un preot adevarat?
Am fost dezamagit de oameni, de cei de langa mine… am vrut sa fug sa ma ascund de lume…
Am fost dezamagit de mine, vream sa pun capat vietii… dar a aparut o scanteie de speranta, sa-ti opresti viata inseamna sa fi un las, vreau sa demonstrez ca nu sunt.

La donat sange…

Nu cu mult timp in urma, am fost sa donez sange pentru un prieten. Nu mai fusesem niciodata si de aceea aveam o oarecare teama, o teama de necunoscut… in fine. In aceasta asa zisa „expeditie”, m-au frapat ingrozitor doua evenimente. In primul rand m-au frapat rudele acelora care aveau si ei nevoie de sange… cerseau sange, disperati intrebau in dreapta si in stanga de „lichidul rosu al vietii”. Ma gandeam totusi cati oameni nu ar putea sa vina sa doneze putin… Un alt eveniment, sau mai bine zis a fost vorba de o persoana, o asa numita doctorita de care imi este sila sa imi amintesc. Am fost conectat la aparate, insa dupa putin timp ma cuprinsesera ameteli si imi venise rau. M-am adresat doctoritei de la care insa am primit un raspuns care mi-a agravat starea:”Gandeste-te la o domnisoara frumoasa… Sa-ti aduc una?”, si contiuna sa-mi prezinte diferite descrieri pline de dezgust. Inca ma mai intreb asa se vindeca acum in spitale?… sau poate eram cobai pentru un nou experiment… sau poate e criza….

Ce face sufletul cand trupul doarme ?

Sincer nu am gasit inca un raspuns… 😦