Neputinciosul…

-Dan, acestia sunt ultimii bani pentru paine, nu mai avem nimic. Maine toti vom muri de foame. De cand cu accidentul tau… de cand ai ramas fara maini, avem numai probleme cu banii. Ce facem? Amandoi trebuie sa renuntam la mancarea pe seara aceasta, ca ei sa aiba. Esti tatal lor, gandeste-te la o solutie, nu-tie mila de ei?

Venise in fata mea cu aceste cuvinte. Iata-ma singur acum, neputincios, am ramas fara maini de 2 ani de zile, de atunci nu am mai putut face nimic. M-am rugat fara oprire, Dumnezeu insa nu ne ofera banii din senin, trebuie sa facem si noi ceva pentru a-i dobandi. Dar eu ce as putea face? Fara maini… M-am ridicat cu ajutorul fiului cel mic, care ma privea cu o fata atat de inocenta, pe chipul lui era un zambet. Oare stia ce va urma? Am iesit din casa si am inceput sa ma indrept spre biserica, sa spun sincer, aici in tacere luam cele mai bune decizii, aici niciodata nu m-am simtit singur, ciudat e ca aici niciodata nu era un om, insa eram mereu plin, simteam o prezenta nebuna, prezenta pe care nu am simtit-o niciodata in cercul prietenilor mei. Ce-i drept e ca cu toate ca avem zeci sau sute de prieteni, nimeni nu este mai „prieten” decat cel care este in tine. Am ajuns aici la biserica unde am stat aproape o ora, nu stiam ce sa fac. Ce decizie sa iau? Nu ma simteam bun de nimic, eram fara maini.

Dupa un timp o idee s-a trezit… acum stiu ce voi face, nu stiu daca este sau nu o jignire adusa lui Dumnezeu… Ma voi vinde, voi merge acum la spital, si voi vinde din mine bucata cu bucata, si asa nu sunt bun de nimic. Sper sa fiu inteles. Nu vreau nicidecum sa mor, nu e o sinucidere, iubesc la nebunie viata, dar iubesc si mai mult daruirea… Ce-i drept copii poate vor suferi de lipsa de iubire, dar la fel de importanta pentru ei este si hrana, oare altii nu vad asta? Sa stii… nu imi este teama de judecata lui Dumnezeu, El m-a inzestrat cu tot ceea ce posed, cu tot ceea ce este doar al meu, insa eu acestea le daruiesc, le daruiesc atat celor care sunt aproape de moarte, cat si copiilor mei, care maine vor avea pe masa bucate alese, fara ca sa banuiasca ceva… voi fi uitat de lume, nimeni nu va stii nimic. Te asigur 😉

Publicitate

Avem putere asupra vietii noastre?

Venim pe pamant, chiar daca nu voim… in schimb cred ca ne putem alege singuri plecarea… oricare ar fi ea.

Sursa foto.

Ps:”Nu sunt raspunzator pentru gandurile si faptele nimanui.. ;)”

Disperarea cea mai profunda…

Stai calm(a) 😛 nu e vorba de mine.
Cu ceva timp in urma am auzit disperarea unei mame care m-a frapat:”Nu am fost fericita pe pamant, si nici nu cred ca voi fi fericita intr-o lume viitoare”
Care e disperarea cea mai profunda pe care ai auzit-o?

Nietzsche:”Sa faci din disperarea cea mai profunda, speranta cea mai invincibila”

O dorinta aproape implinita…

Vorbeam cu ceva timp in urma despre ceea ce imi doresc… am zis atunci sa fiu iubit. Cu toate ca cineva mi-a atras atentia ca e o dorinta universala intrucat toti dorim sa fim iubiti, nu i-am da atentie. Azi in urma unui „mic” eveniment, mi-am dat seama ca dorinta mea este alta… Doresc nespus sa… plec, doresc sa plec intr-o alta lume, unde este cineva care ma intelege, intelege ce simt, intelege de ce simt, intelege cum simt… si nu se supara niciodata indiferent de ce as face…
Ai inteles bine, doresc… o moarte fulgeratoare si cat mai grabnica. Iubesc viata!!! Insa ceva ma atrage intr-acolo.

PS 1:”Sa nu ma privesti cu alti ochi, sunt acelasi…. si nu fac nimic spre a-mi grabi plecarea…am doar niste mici vicii”
PS 2: „Despre eveniment nu dau nicio informatie chiar daca cere cineva…mai avea putin si… se termina totul, o secunda!!! de ce mai sunt aici? :(( ”
>:D<

De ce nu zambesc prea des…

Cu toate ca multi „prieteni virtuali” ma indeamna sa zambesc, eu nu prea le ascult sfatul. De ce? Sincer sa fiu pentru ca tin foarte mult la zambet. Nu cred ca il putem folosi oricand si in orice clipa. Daca l-am folosi mereu, ce ar mai insemna un zambet? Sa ne gandim putin… sa mergem pe strada si sa vedem doar zambete, ar fi trist, zambetul ar fi foarte plictisitor.

Ps:”Zambetul meu este inauntru, sufletul lupta sa zambeasca neincetat 😉 ”

Cum am ajuns sa il iubesc pe Dumnezeu…

Cineva a decis sa ma nasc intr-o familie, in care parintii m-au iubit foarte mult. Totusi, cu durere in suflet spun:”Parinti mei, m-au iubit prea mult”. Nu vreau sa fiu inteles gresit, imi iubesc nespus parinti care se sacrifica enorm pentru mine… si totusi parca m-au iubit prea mult. Aici insa nu vreau sa vorbesc despre iubirea parintilor ci despre iubirea fata de Dumnezeu.
Din cauza vietii, din cauza complacerii mele in ceeea ce-mi oferea viata, am pierdut iubirea pentru Dumnezeu. Am pierdut-o, insa acum dupa ce am regasit-o spun sincer:”Nu imi pare rau de pierderea ei”. Bucuria regasirii, o regasire exact in momentul in care te asteptai mai putin, nu poate fi descrisa in cuvinte. Revin… Iubirea pentru Dumnezeu a ramas pierduta, pana intr-o zi cand… am inceput sa iubesc. Cand am inceput sa iubesc nu un Dumnezeu ci o alta „viata”, o fiinta. Aveam nevoie de ea. Cautam ca un nebun iubirea pentru Dumnezeu. Citeam necontenit,intrebam mereu in dreapta si in stanga ce inseamna ca iubesti? Cum simti iubirea?… totul pana in acea zicand am inceput sa iubesc. O iubeam, o iubesc… Iubirea mea insa, cerea absenta granitelor, asa ca am ales alt drum. Decizia mea poate ca durut-o, poate ca o doare… Ea citeste aceste randuri si e singura care ma poate intelege. >:D<
Am ales deci iubirea pentru Dumnezeu. Pe El am inceput sa il iubesc. Iubirea mea nelimitata poate ca ar fi durut-o asa ca am ales alt drum…

*** **** ****

Ea: Sa inteleg ca iubrea pentru mine va inceta, nu?
Eu: Nu, nu va inceta niciodata. Ea este ca o treapta spre iubirea pentru Dumnezeu, dar este o treapta pe o scara rulanta care va urca necontenit spre cer. Iubirea pentru tine va creste o data cu iubirea pentru Dumnezeu… >:D<

PS: Sa fie fictiune?
Un posibil subiect pentru un viitor roman 😛 . Cum ar iesi?

Copilul din mine…

Nu te teme! Nu mai sunt condus de el… cel putin nu intru totul. Am inceput sa ma conduc eu, sa indepartez copilul din mine, daor ca el e tot acolo in colt, sta la panda gata in orice moment sa preia conducerea cand nu sunt atent. Totusi… cu toata taria mea uneori nu pot rezista gingasiei lui si il mai las putin sa ma conduca pentru ca are un farmec aparte. Il las sa ma conduca… dar e supravegheat de mine.

Fotografia este luata de Aici

File din viata…

Cine ne conduce pasi in viata? Cand eram mic doream enorm de mult sa fiu pilot (asta si datorita unui aeroport oarecare care era prin preajma), in fiecare zi imi ramaneau ochii dupa avioanele care se inaltau la cer… ceva maret… tu sa fii pilotul acestui avion. Doar ca dupa un timp am avut cosmaruri… ma visam pe mine pilot avand in mana un avion care se prabusea… oameni disperati care urlau in spatele meu… am zis: Nu, era prea urat. Dupa catva timp au venit altele… mereu aflat in cumpana, mereu apar multe neprevazute care te fac sa iti schimbi „scopul” in ultima secunda. Acum din nou in fata unei bifurcatii… imi place medicina insa trebuie sa ma gandesc bine de care sa fie…
Si totusi… cine ne conduce pasii in viata?

Tinerii… mereu neintelesi

Pentru ca tot citesc in aceste zile M. Eliade Jurnal redau un fragment care m-a facut sa zambesc:
„Un tanar blond, frumos cu par lung si un inceput de barba, trece prin fata librariei din str. 57, are jeans albastri si in dreptul genunchilor o ruptura de o palma. Cei cativa tineri stransi in fata victimei ii privesc ruptura cu o admiratie mistica, dar si cu o anumita iinvidie. Il urmaresc lung cu privirile. Cat vor fi discutat mai tarziu intrebandu-se de unde a putut cumpara tanarul blond o asemenea superba, splendid zdrentuita pereche de pantaloni” M. Eliade Jurnal II

PS: „Nu am purat niciodata jeans rupti” 😛

Oare chiar stim ce cerem?

Neputinta ma face sa cer ajutorul… il cer doar ca uneori dupa acest „cersit” reflectez si imi dau seama ca nu stiu ce cer… Cer fara sa ma gandesc ca uneori eu pot face, sau ca uneori e ireal ceea ce cer. (sa nu mai aduc in discutie si neputinta de a primi ceea ce am cerut)… suntem prea mici si prea neintelesi intr-o lume atat de profunda…