Arhiva

Archive for the ‘pareri’ Category

Neputinciosul…

Iunie 30, 2010 31 comentarii

-Dan, acestia sunt ultimii bani pentru paine, nu mai avem nimic. Maine toti vom muri de foame. De cand cu accidentul tau… de cand ai ramas fara maini, avem numai probleme cu banii. Ce facem? Amandoi trebuie sa renuntam la mancarea pe seara aceasta, ca ei sa aiba. Esti tatal lor, gandeste-te la o solutie, nu-tie mila de ei?

Venise in fata mea cu aceste cuvinte. Iata-ma singur acum, neputincios, am ramas fara maini de 2 ani de zile, de atunci nu am mai putut face nimic. M-am rugat fara oprire, Dumnezeu insa nu ne ofera banii din senin, trebuie sa facem si noi ceva pentru a-i dobandi. Dar eu ce as putea face? Fara maini… M-am ridicat cu ajutorul fiului cel mic, care ma privea cu o fata atat de inocenta, pe chipul lui era un zambet. Oare stia ce va urma? Am iesit din casa si am inceput sa ma indrept spre biserica, sa spun sincer, aici in tacere luam cele mai bune decizii, aici niciodata nu m-am simtit singur, ciudat e ca aici niciodata nu era un om, insa eram mereu plin, simteam o prezenta nebuna, prezenta pe care nu am simtit-o niciodata in cercul prietenilor mei. Ce-i drept e ca cu toate ca avem zeci sau sute de prieteni, nimeni nu este mai „prieten” decat cel care este in tine. Am ajuns aici la biserica unde am stat aproape o ora, nu stiam ce sa fac. Ce decizie sa iau? Nu ma simteam bun de nimic, eram fara maini.

Dupa un timp o idee s-a trezit… acum stiu ce voi face, nu stiu daca este sau nu o jignire adusa lui Dumnezeu… Ma voi vinde, voi merge acum la spital, si voi vinde din mine bucata cu bucata, si asa nu sunt bun de nimic. Sper sa fiu inteles. Nu vreau nicidecum sa mor, nu e o sinucidere, iubesc la nebunie viata, dar iubesc si mai mult daruirea… Ce-i drept copii poate vor suferi de lipsa de iubire, dar la fel de importanta pentru ei este si hrana, oare altii nu vad asta? Sa stii… nu imi este teama de judecata lui Dumnezeu, El m-a inzestrat cu tot ceea ce posed, cu tot ceea ce este doar al meu, insa eu acestea le daruiesc, le daruiesc atat celor care sunt aproape de moarte, cat si copiilor mei, care maine vor avea pe masa bucate alese, fara ca sa banuiasca ceva… voi fi uitat de lume, nimeni nu va stii nimic. Te asigur 😉

Anunțuri

Avem putere asupra vietii noastre?

Iunie 29, 2010 55 comentarii

Venim pe pamant, chiar daca nu voim… in schimb cred ca ne putem alege singuri plecarea… oricare ar fi ea.


Sursa foto.

Ps:”Nu sunt raspunzator pentru gandurile si faptele nimanui.. ;)”

Sa ne luam dupa insecte? :P

Iunie 27, 2010 38 comentarii

El: Eu, chiar ma intreb de ce uneori, nu urmam calitatile insectelor, sau modul lor de a se desfasura…
Eu:Adica?!
El: Adica… daca intr-o zi toti s-ar lua dupa albine… cum ar fi? Albinele care sunt atat de harnice…
Eu:Albine?! Sa ma pazeasca Cel de sus… astea omoara trantorii, nu mi-ar conveni deloc 😛

Sursa foto

Moartea ca bucurie…

Iunie 12, 2010 27 comentarii

Ea: Ai plange daca as muri?
El : Doar un pic…
Ea: ?! Adica? Sa inteleg ca nu tii la mine….
El : As plange. Normal ca as plange.. dar de ce sa plang daca tu mergi dincolo? Acolo nu ai ce face…. asa ca vei fi mereu langa mine. De ce nu as fi fericit? Aici este distanta….
Ea: ❤


Sursa foto

Disperarea cea mai profunda…

Iunie 2, 2010 12 comentarii

Stai calm(a) 😛 nu e vorba de mine.
Cu ceva timp in urma am auzit disperarea unei mame care m-a frapat:”Nu am fost fericita pe pamant, si nici nu cred ca voi fi fericita intr-o lume viitoare”
Care e disperarea cea mai profunda pe care ai auzit-o?

Nietzsche:”Sa faci din disperarea cea mai profunda, speranta cea mai invincibila”

De ce nu zambesc prea des…

Mai 23, 2010 19 comentarii

Cu toate ca multi „prieteni virtuali” ma indeamna sa zambesc, eu nu prea le ascult sfatul. De ce? Sincer sa fiu pentru ca tin foarte mult la zambet. Nu cred ca il putem folosi oricand si in orice clipa. Daca l-am folosi mereu, ce ar mai insemna un zambet? Sa ne gandim putin… sa mergem pe strada si sa vedem doar zambete, ar fi trist, zambetul ar fi foarte plictisitor.

Ps:”Zambetul meu este inauntru, sufletul lupta sa zambeasca neincetat 😉 ”

Cum am ajuns sa il iubesc pe Dumnezeu…

Mai 14, 2010 31 comentarii

Cineva a decis sa ma nasc intr-o familie, in care parintii m-au iubit foarte mult. Totusi, cu durere in suflet spun:”Parinti mei, m-au iubit prea mult”. Nu vreau sa fiu inteles gresit, imi iubesc nespus parinti care se sacrifica enorm pentru mine… si totusi parca m-au iubit prea mult. Aici insa nu vreau sa vorbesc despre iubirea parintilor ci despre iubirea fata de Dumnezeu.
Din cauza vietii, din cauza complacerii mele in ceeea ce-mi oferea viata, am pierdut iubirea pentru Dumnezeu. Am pierdut-o, insa acum dupa ce am regasit-o spun sincer:”Nu imi pare rau de pierderea ei”. Bucuria regasirii, o regasire exact in momentul in care te asteptai mai putin, nu poate fi descrisa in cuvinte. Revin… Iubirea pentru Dumnezeu a ramas pierduta, pana intr-o zi cand… am inceput sa iubesc. Cand am inceput sa iubesc nu un Dumnezeu ci o alta „viata”, o fiinta. Aveam nevoie de ea. Cautam ca un nebun iubirea pentru Dumnezeu. Citeam necontenit,intrebam mereu in dreapta si in stanga ce inseamna ca iubesti? Cum simti iubirea?… totul pana in acea zicand am inceput sa iubesc. O iubeam, o iubesc… Iubirea mea insa, cerea absenta granitelor, asa ca am ales alt drum. Decizia mea poate ca durut-o, poate ca o doare… Ea citeste aceste randuri si e singura care ma poate intelege. >:D<
Am ales deci iubirea pentru Dumnezeu. Pe El am inceput sa il iubesc. Iubirea mea nelimitata poate ca ar fi durut-o asa ca am ales alt drum…

*** **** ****

Ea: Sa inteleg ca iubrea pentru mine va inceta, nu?
Eu: Nu, nu va inceta niciodata. Ea este ca o treapta spre iubirea pentru Dumnezeu, dar este o treapta pe o scara rulanta care va urca necontenit spre cer. Iubirea pentru tine va creste o data cu iubirea pentru Dumnezeu… >:D<


PS: Sa fie fictiune?
Un posibil subiect pentru un viitor roman 😛 . Cum ar iesi?