Neputinciosul…

-Dan, acestia sunt ultimii bani pentru paine, nu mai avem nimic. Maine toti vom muri de foame. De cand cu accidentul tau… de cand ai ramas fara maini, avem numai probleme cu banii. Ce facem? Amandoi trebuie sa renuntam la mancarea pe seara aceasta, ca ei sa aiba. Esti tatal lor, gandeste-te la o solutie, nu-tie mila de ei?

Venise in fata mea cu aceste cuvinte. Iata-ma singur acum, neputincios, am ramas fara maini de 2 ani de zile, de atunci nu am mai putut face nimic. M-am rugat fara oprire, Dumnezeu insa nu ne ofera banii din senin, trebuie sa facem si noi ceva pentru a-i dobandi. Dar eu ce as putea face? Fara maini… M-am ridicat cu ajutorul fiului cel mic, care ma privea cu o fata atat de inocenta, pe chipul lui era un zambet. Oare stia ce va urma? Am iesit din casa si am inceput sa ma indrept spre biserica, sa spun sincer, aici in tacere luam cele mai bune decizii, aici niciodata nu m-am simtit singur, ciudat e ca aici niciodata nu era un om, insa eram mereu plin, simteam o prezenta nebuna, prezenta pe care nu am simtit-o niciodata in cercul prietenilor mei. Ce-i drept e ca cu toate ca avem zeci sau sute de prieteni, nimeni nu este mai „prieten” decat cel care este in tine. Am ajuns aici la biserica unde am stat aproape o ora, nu stiam ce sa fac. Ce decizie sa iau? Nu ma simteam bun de nimic, eram fara maini.

Dupa un timp o idee s-a trezit… acum stiu ce voi face, nu stiu daca este sau nu o jignire adusa lui Dumnezeu… Ma voi vinde, voi merge acum la spital, si voi vinde din mine bucata cu bucata, si asa nu sunt bun de nimic. Sper sa fiu inteles. Nu vreau nicidecum sa mor, nu e o sinucidere, iubesc la nebunie viata, dar iubesc si mai mult daruirea… Ce-i drept copii poate vor suferi de lipsa de iubire, dar la fel de importanta pentru ei este si hrana, oare altii nu vad asta? Sa stii… nu imi este teama de judecata lui Dumnezeu, El m-a inzestrat cu tot ceea ce posed, cu tot ceea ce este doar al meu, insa eu acestea le daruiesc, le daruiesc atat celor care sunt aproape de moarte, cat si copiilor mei, care maine vor avea pe masa bucate alese, fara ca sa banuiasca ceva… voi fi uitat de lume, nimeni nu va stii nimic. Te asigur 😉

Publicitate

Avem putere asupra vietii noastre?

Venim pe pamant, chiar daca nu voim… in schimb cred ca ne putem alege singuri plecarea… oricare ar fi ea.

Sursa foto.

Ps:”Nu sunt raspunzator pentru gandurile si faptele nimanui.. ;)”

Moartea ca bucurie…

Ea: Ai plange daca as muri?
El : Doar un pic…
Ea: ?! Adica? Sa inteleg ca nu tii la mine….
El : As plange. Normal ca as plange.. dar de ce sa plang daca tu mergi dincolo? Acolo nu ai ce face…. asa ca vei fi mereu langa mine. De ce nu as fi fericit? Aici este distanta….
Ea: ❤

Sursa foto

Disperarea cea mai profunda…

Stai calm(a) 😛 nu e vorba de mine.
Cu ceva timp in urma am auzit disperarea unei mame care m-a frapat:”Nu am fost fericita pe pamant, si nici nu cred ca voi fi fericita intr-o lume viitoare”
Care e disperarea cea mai profunda pe care ai auzit-o?

Nietzsche:”Sa faci din disperarea cea mai profunda, speranta cea mai invincibila”

O dorinta aproape implinita…

Vorbeam cu ceva timp in urma despre ceea ce imi doresc… am zis atunci sa fiu iubit. Cu toate ca cineva mi-a atras atentia ca e o dorinta universala intrucat toti dorim sa fim iubiti, nu i-am da atentie. Azi in urma unui „mic” eveniment, mi-am dat seama ca dorinta mea este alta… Doresc nespus sa… plec, doresc sa plec intr-o alta lume, unde este cineva care ma intelege, intelege ce simt, intelege de ce simt, intelege cum simt… si nu se supara niciodata indiferent de ce as face…
Ai inteles bine, doresc… o moarte fulgeratoare si cat mai grabnica. Iubesc viata!!! Insa ceva ma atrage intr-acolo.

PS 1:”Sa nu ma privesti cu alti ochi, sunt acelasi…. si nu fac nimic spre a-mi grabi plecarea…am doar niste mici vicii”
PS 2: „Despre eveniment nu dau nicio informatie chiar daca cere cineva…mai avea putin si… se termina totul, o secunda!!! de ce mai sunt aici? :(( ”
>:D<