Best of… unnousens
Cu un mic efort si cu parere de rau le scriu celor care s-au interesat de mine in acest timp. Azi mi-am recitit blogul si ceva s-a aprins. Doresc sa repun cele mai interesante articole…
Tot odata anunt ca mi-am schimbat blogul… noul blog e…. http://www.neinteles.wordpress.com
Ultimul post…
Pe cei dragi ii anunt ca acesta este ultimul meu post pe blog. Le multumesc din suflet celor care mi-au fost alaturi mereu, vor ramane in inima mea intr-un mod sau altul…
A fost o experienta placuta, dar si cu dureri cam mari. Recitind aproape toate posturile mi-am dat seama ca in majoritatea cazurilor m-am plans ca un copil, cu siguranta ca acesta nu e un lucru bun pentru formarea mea.
Imi pare rau pentru cei care regreta plecarea mea… desi…
Poate ca voi reveni in lumea blogurilor, cu un alt blog,
Pentru ultima oara… unnousens 😉
Divinitatea de care ma tem…
Articol la cerere…
Oameni, egali prin sentimente, prin trairi. Toti iubim, toti stim ce este mila,
toti stim ce inseamna sa fii injosit, sa fii inlocuit. Cu siguranta ca si Dumnezeu a simtit aceasta inlocuire.
Ne-a creat pentru a-i aduce lauda, ne-a creat pentru ca era singur. Poate ca a dorit enorm ca omul sa
fie intotdeauna cu gandul la El, alaturi de El.
Dumnezeu a invatat sa fie injosit, Dumnezeu a simtit ce inseamna inlocuirea, din pricina acestor
divinitati.
Cu toate ca suntem constienti ca acestea au si o parte negativa in ele, fiecare din noi isi poate bate pieptul,
iar cand vine vorba de o divinitate de care ma tem, imediat ii fuge gandul… „A mea e asta!”, altii poate
tinzand inspre neputinta, sau gandind intr-un mod mai fatalist isi spun:”Niciodata nu voi putea sa scap de asta…”
Divinitatea de care ma tem… si totusi suna ciudat, dar real. De obicei daca ma tem de ceva ma feresc,
aici de ce nu e la fel? Daca ma tem de ce nu pot spune:”Stop!” Sunt constienta de existenta multor divinitati care nu ma lasa, de care cred
ca nu pot scapa, de care cred ca nu voi scapa niciodata.
Cel mai tare ma tem de Dumnezeu, ma tem ca se poate ca eu sa il percep pe Dumnezeu intr-un mod gresit. Dumnezeu nu e cel care „bate”.
Dumnezeu plange impreuna cu mine de fiecare data cand gresesc si cand imi pare rau, Dumnezeu plange de fiecare data cand cineva drag mie
sufera. Imi e teama ca modul meu de a-L percepe pe Dumnezeu e diferit, imi e teama ca voi ajunge dincolo si acolo, cand il voi vedea, imi
va fi rusine, acolo ma voi gandi ca puteam sa ma comport altfel, daca mi-as fi dat seama de la inceput ca plange impreuna cu mine poate
ca nu as fi plans atat, daca as fi vazut ca il doare enorm cand gresesc, as fi pus stop, m-as fi oprit.
Peste toate acestea raman un sadic, inca nu pot sa renunt la nimic, poate ca nu doresc, poate ca orice divinitate isi are rostul. Inainte
cand oamenii construiau hartile, in locurile necunoscute scriau „loc necunoscut”, atribuind acelei asezari diferite imagini fantastice
asta pana cand cineva ajungea sa cunoasca acel loc si sa dovedeasca ca toate caracteristicile erau mincinoase. Suntem prea mici, si prea
neintelesi intr-o lume atat de mare.
Si din nou, stiu ca divinitatile de care ma tem creaza suferinta, iar eu nu ma las….
Semneaza… un sadic
dvinitate cu sens de viciu… neputinta…
Scrisoarea unui prieten care a renuntat la gandul de a se sinucide…
Scumpul meu prieten, iata-ma in aceste clipe bucuros pentru ca am renuntat la gandul de a ma sinucide, iti prezint in continuare ce m-a determinat sa iau o asemenea atitudine…
Poate ca nu sunt singurul care a avut acest gand nebun, gandul sinuciderii. Mai aveam putin si imi luam adio de la viata. Ceea ce m-a determinat sa raman a fost gandul ca voi provoca durere. Spre uimirea mea mi-am dat seama ca totusi sunt oameni care tin la mine. Gandul sinuciderii imi aparea des in minte, era mereu langa orice problema:”Ce mai astepti? E prea greu? Simplu…” De multe ori m-am aflat in postura alegerii: Raman? Plec?
In momentul in care gonesti ca un nebun cu 170 pe un drum cu o singura banda si stii ca e de ajuns o singura miscare a volanului si… se termina totul… parca iti vine sa mai ramai…
Nu stiu daca gandul sinuciderii va mai fi prezent… de acum stiu ca poate nu sunt singur, eu raman aici pentru ca nu sunt un egoist, raman pentru ceilalti…
Prima zi de scoala…
Stand deoparte si privind cu nostalgie la cei mici care abia isi pot cara gentile pline cu carti si caiete, carti care se micsoreaza pe masura trecerii anilor,(cand eram la liceu am atins performanta de a merge la liceu cu un singur caiet 😛 ), iti apar in minte imagini personale, te gandesti ca asa ai fost si tu ceva timp in urma… Cu ironie mi-am dat seama ca toate aceste inceputuri…. de la gradinita pana la facultate, au fost udate serios de lacrimi. La gradinita, prima rupere de acasa… de mama, la scoala frica de lectii si mai putina joaca… si asa mai departe…
Ca o consolare… probabil ca terenul trebuia udat bine dinainte… 😛
…
Ai grija luptatorule, nu-ti pierde ochiul,
pentru ca vor aduce si-ti vor aseza in orbita un zeu
si el va sta acolo impietrit, iar noi
ne vom misca sufletele slavindu-l…
si chiar si tu iti vei urni sufletul
slavindu-l ca pe straini (N. Stanescu)
Framantari (2)
De ce oamenii divorteaza? sau iubirea se pierde atat de usor…
Un nou sens 